Cel mai bogat om de afaceri

În 1923, un grup de lideri şi de oameni de afaceri dintre cei mai bogaţi au avut o întrunire la hotelul Egdewater Beach din Chicago. Printre ei se aflau şi Charles Schwab, proprieta­rul celei mai importante companii independente de oţel; Samuel Insull, preşedintele celei mai mari întreprinderi de ser­vicii publice din lume; Howard Hopson, şeful celei mai mari companii de gaze; Ivar Kreuger, preşedintele Corporaţiei Internaţionale Match, una dintre cele mai mari companii ale acelor vremuri; Leon Frazier, preşedintele Băncii Internaţio­nale de Depuneri; Richard Whitney, preşedintele Bursei din New York; Arthur Cotton şi Jesse Livermore, doi dintre cei mai importanţi speculatori de acţiuni; şi Albert Fall, membru în cabinetul preşedintelui Harding. Douăzeci de ani mai târziu, nouă dintre participanţii la această întrunire (cei pe care i-am enumerat) sfârşiseră după cum urmează: Schwab muri­se fără un ban după ce trăise cinci ani din împrumuturi; In­sull murise falit într-o ţară străină; Kreuger şi Cotton muri­seră şi ei faliţi, Hopson înnebunise, Whitney şi Albert Fall tocmai fuseseră eliberaţi din închisoare, Fraser şi Livermore se sinuciseseră.

Mă îndoiesc că ar putea să spună cineva exact ce s-a întâmplat cu aceşti oameni. Dacă veţi observa cu atenţie data, veţi constata că 1923 era cu puţin înainte de 1929, deci înainte de Marele Crah şi de Marea Criză, care bănuiesc că au avut un mare impact asupra acestor oameni şi a vieţilor lor. Ideea este următoarea: trăim vremuri în care schimbările sunt mai rapide decât cele de pe timpul acestor oameni. Bănuiesc că vor fi multe momente de înflorire, dar şi de cădere în urmă­torii douăzeci şi cinci de ani, care vor exista în paralel cu sui­şurile şi coborâşurile cu care sunt confruntaţi oamenii. Mă preocupă faptul că prea multă lume se concentrează exage­rat de mult asupra banilor, neglijându-şi cea mai importantă avere, care este educaţia lor. Dacă oamenii vor fi pregătiţi să fie flexibili, deschişi şi să înveţe, se vor îmbogăţi tot mai tare de-a lungul acestor schimbări. Dacă vor continua să creadă că banii rezolvă orice problemă, mă tem că aceşti oameni vor avea o existenţă foarte dificilă. Inteligenţa rezolvă probleme­le şi produce bani. Banii fără o inteligenţă financiară sunt nişte bani care se duc repede.

Foarte mulţi oameni nu reuşesc să înţeleagă că în viaţă nu contează câţi bani faci, ci câţi păstrezi. Cu toţii am auzit po­veşti despre oameni săraci care câştigă la loterie; se îmbogăţesc dintr‑odată şi apoi redevin săraci. Câştigă milioane, însă curând se întorc de unde au plecat. Sau despre sportivi pro­fesionişti care la 24 de ani câştigă milioane de dolari pe an, iar la 34 de ani ajung să doarmă pe sub poduri. Azi dimineaţă am citit în ziar, chiar când voiam să scriu aceste rânduri, po­vestea unui tânăr baschetbalist care anul trecut avea milioa­ne. Acum susţine că prietenii, avocatul şi contabilul i-au luat banii şi a ajuns să lucreze la o spălătorie de maşini pe o leafă minimă.

Are doar 29 de ani. A fost concediat de la spălătoria de maşini pentru că refuza să-şi scoată inelul de campion atunci când ştergea maşinile şi astfel a ajuns povestea în ziar. El sus­ţine că toată lumea are ce are cu el, că este tratat discrimina­toriu şi că inelul este tot ce i-a mai rămas. El mai susţine că dacă i se ia şi inelul, asta îl va doborî definitiv.

În 1997, am cunoscut foarte mulţi oameni care au devenit pe loc milionari. Revenise prosperitatea anilor '20. Sigur că m-am bucurat că oamenii sunt tot mai bogaţi, dar mi-am manifestat prudenţa, pentru că pe termen lung nu contează cât câştigi, ci cât păstrezi, şi de-a lungul a câtor generaţii.

Aşa încât atunci când oamenii mă întreabă: „De unde să încep?” sau: „Spune-mi cum să mă îmbogăţesc?”, ei sunt ade­sea dezamăgiţi de răspunsul meu. Eu le răspund cu cuvin­tele bogatului meu tată de pe vremea când eram copil: „Dacă vrei să fii bogat, trebuie să ştii alfabetul financiar.”

Această idee îmi venea în minte de fiecare dată când ne întâlneam. Aşa cum vă spuneam, tatăl meu cu studii sublinia importanţa cititului, în vreme ce tatăl meu bogat sublinia ne­voia de a stăpâni alfabetul financiar.

Dacă vrei să construieşti o clădire precum Empire State, primul lucru pe care trebuie să-1 faci este să sapi o groapă adâncă şi să torni o fundaţie solidă. Dacă vrei să-ţi constru­ieşti o casă la marginea oraşului este suficient să torni un strat de beton de 15 cm. Majoritatea oamenilor, dorind să se îmbogăţească, încearcă să construiască Empire State Building pe o fundaţie de 15 cm.

Sistemul nostru şcolar, fiind creat în perioada agrară, încă mai crede în casele fără fundaţie. Chirpiciul este încă la mo­dă. Aşa încât copiii termină şcoala fără să aibă nici un funda­ment financiar. Într-o bună zi, insomniacii şi cei plini de datorii din suburbii, trăindu-şi Visul American, hotărăsc că răs­punsul la problemele lor financiare este îmbogăţirea rapidă.

Începe construirea zgârie-norilor. Totul merge rapid şi curând, în loc să avem noi Empire State Buildings, ne trezim cu echivalentul unui Turn din Pisa al suburbiilor. Nopţile albe revin.

În ceea ce ne priveşte, pe Mike şi pe mine, ca adulţi, pu­team alege oricare dintre cele două posibilităţi, pentru că fu­seserăm învăţaţi să ne formăm un puternic fundament finan­ciar încă de pe vremea când eram copii.

În prezent, contabilitatea este materia cea mai plicticoasă din lume. Poate fi şi cea mai confuză totodată. Dar dacă vreţi să vă îmbogăţiţi pe termen lung, ea poate deveni cea mai importantă materie. Întrebarea este: cum puteţi preda o materie plicticoasă şi neclară copiilor voştri? Răspunsul este: exprimaţi-vă cât mai simplu. Predaţi-o mai întâi în imagini.

Tatăl meu cel bogat a turnat o fundaţie financiară foarte solidă pentru Mike şi pentru mine. Cum eram încă nişte co­pii, el a inventat o modalitate simplă de a ne învăţa. Ani de zile a făcut desene şi a folosit cuvinte. Eu şi Mike am înţeles desenele simple, vocabularul de specialitate, circulaţia bani­lor, iar în anii următori tatăl cel bogat a început să folosească şi cifre. În prezent, Mike stăpâneşte o analiză contabilă mult mai complexă şi mai sofisticată, pentru că n-a avut încotro. Trebuia să conducă un imperiu de un miliard de dolari. Eu nu sunt aşa de sofisticat, pentru că imperiul meu e mai mic, şi totuşi am avut amândoi aceeaşi simplă fundaţie. În paginile care urmează vă ofer aceleaşi desene pe care tatăl lui Mike le-a imaginat pentru noi. Deşi sunt simple, acestea i-au ajutat pe cei doi băieţei să obţină mari sume de bani pornind de la un fundament solid.

Regula numărul unu. Trebuie să distingeţi diferenţa din­tre active şi pasive şi să cumpăraţi active. Dacă vreţi să vă îm­bogăţiţi, asta e tot ce trebuie să ştiţi. Este prima regulă. Este singura regulă. Poate părea absurd de simplu, dar majorita­tea oamenilor nici nu-şi dau seama cât de profundă este aceasta. Ei se zbat din punct de vedere financiar pentru că nu cunosc diferenţa dintre active şi pasive.

„Oamenii bogaţi adună active. Oamenii săraci sau din pătu­ra de mijloc adună pasive, despre care ei cred că sunt active.”

Atunci când tatăl cel bogat ne-a explicat lui Mike şi mie acest lucru, am crezut că glumeşte. Iată-ne aproape adoles­cenţi, aşteptând cu nerăbdare taina îmbogăţirii şi alegându-ne cu acest răspuns. Era atât de simplu, încât a trebuit să ne gândim foarte mult timp.

„Ce sunt activele?”, întrebă Mike.

„Nu trebuie să vă preocupe asta acum”, spuse tatăl cel bogat. Lăsaţi ideea să se aşeze. Dacă veţi putea înţelege sim­plitatea, viaţa voastră va avea un plan bine stabilit şi va fi mai uşoară din punct de vedere financiar. Este simplu. De asta le scapă multora.”

„Vreţi să spuneţi că tot ceea ce trebuie să ştim este ce în­seamnă activele, după care să le achiziţionăm şi o să ne îm­bogăţim?”, am întrebat.

Tatăl cel bogat a dat din cap: „Este cât se poate de simplu.”

„Dacă este chiar aşa de simplu, cum de nu e toată lumea bogată?”, am întrebat.

Tatăl cel bogat a răspuns: „Pentru că oamenii nu cunosc diferenţa dintre active şi pasive.”

Îmi amintesc că am întrebat; „Cum pot adulţii să fie atât de lipsiţi de minte? Dacă este aşa de simplu, dacă este atât de important, cum de nu-şi dau seama?”

Tatălui bogat i-au trebuit doar câteva minute ca să ne ex­plice ce sunt activele şi ce sunt pasivele.

Ca adult, îmi vine greu să le explic altor adulţi. De ce? Pentru că adulţii sunt mai deştepţi. În majoritatea cazurilor, simplitatea ideii le scapă celor mai mulţi dintre adulţi, pen­tru că ei au fost învăţaţi altfel. Au fost învăţaţi de alţi învăţaţi - profesionişti cum ar fi bancherii, contabilii, agenţii imo­biliari, finanţiştii ş.a.m.d. Dificultatea intervine în încercarea de a-i dezvăţa sau de a-i face pe adulţi să redevină copii. Un adult inteligent socoteşte adesea că e greu să acorzi atenţie unor definiţii simpliste.

Tatăl cel bogat credea în principiul KISS - „Keep It Sim­ple Stupid” (Păstrează simplitatea, deşteptule). Faptul că s-a menţinut la nivelul simplităţii a făcut ca fundamentul finan­ciar al celor doi băieţi să fie mult mai solid.

În ce fel se ajunge la confuzii? Sau cum poate ceva atât de simplu să se încurce în halul ăsta? De ce cumpără cineva active care, de fapt, sunt pasive? Răspunsul se află în educaţia fundamentală.

Noi ne concentrăm asupra cuvântului „alfabet”, şi nu asupra „alfabetului financiar”. Definirea activelor sau pasi­velor nu este o problemă gramaticală. De fapt, dacă vreţi să vă zăpăciţi complet, căutaţi aceste cuvinte, „active” şi „pasi­ve” în dicţionar. Sigur că definiţia pare excelentă pentru un contabil, dar pentru o persoană obişnuită, nu are nici o logi­că. Din păcate, noi, adulţii, suntem prea mândri pentru a recunoaşte că pot exista şi lucruri ilogice.

Când eram mici, tatăl bogat spunea: „Activele nu sunt de­finite de cuvinte, ci de cifre. Şi dacă nu ştii să citeşti nişte cifre, nu vezi diferenţa dintre active şi o groapă.”

„În contabilitate”, ar spune tatăl cel bogat, „nu contează cifrele, ci ceea ce ne spun ele. E ca la cuvinte. Nu contează cu­vintele, ci povestea pe care ţi-o spun.”

Mulţi oameni citesc fără a înţelege mare lucru. Aceasta se numeşte capacitatea de înţelegere a ceea ce citeşti. Cu toţii reacţionăm altfel când este vorba de a înţelege ceea ce citim. De exemplu, de curând am cumpărat un video nou. El era însoţit de un manual cu instrucţiuni, în care se explica felul în care acesta putea fi programat. Eu nu vroiam altceva decât să îmi înregistrez emisiunea preferată de vineri seara. Am înnebunit pur şi simplu încercând să citesc acest manual. Nimic nu mi se pare mai complex pe lumea asta decât să ştii să programezi un video. Puteam citi cuvintele, dar nu înţelegeam nimic. Puteam lua un „10” pentru că recunoşteam cuvintele, dar eram de „2” când venea vorba să le şi înţeleg. Aşa se întâmplă cu documen­tele financiare în cazul celor mai mulţi oameni.

„Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi, trebuie să citiţi şi să înţele­geţi cifrele.” Acest lucru l-am auzit rostit de mii de ori de către tatăl meu cel bogat. Şi am mai auzit: „Cei bogaţi achiziţionea­ză active, cei săraci şi pătura de mijloc achiziţionează pasive.”

Iată cum putem face diferenţa dintre active şi pasive. Ma­joritatea contabililor şi specialiştilor în finanţe nu s-au pus de acord în privinţa definiţiilor, dar acest desen simplu a stat la baza unui fundament financiar solid pentru cei doi băieţei.

Pentru a-i putea educa pe cei doi copii, tatăl cel bogat a păstrat totul la un nivel foarte simplu, folosind cât mai multe imagini, cât mai puţine cuvinte şi fără a apela ani de zile la vreo cifră.

„Acesta este modelul circuitului financiar al unui activ.”

Desenul acesta este o declaraţie de venituri care se mai numeşte şi declaraţie de profit şi pierderi. El măsoară venitul şi cheltuielile, banii care intră şi banii care ies. Următorul gra­fic este o balanţă. Se numeşte aşa pentru că trebuie să creeze un echilibru între active şi pasive. Mulţi începători în ale fi­nanţelor nu cunosc relaţia dintre declaraţia de venituri şi bilanţ. Însă înţelegerea ei este absolut vitală.

Principala cauză a problemelor financiare o reprezintă faptul că nu se cunoaşte diferenţa dintre active şi pasive. Mo­tivul confuziei constă în însăşi definirea celor două cuvinte.

Sigur că pentru contabilii de meserie totul are o logică. Dar pentru omul obişnuit, parcă e în chinezeşte. Citeşti cu­vintele şi definiţia lor, dar înţelegerea e foarte dificilă.

Aşa cum spuneam şi mai înainte, tatăl meu cel bogat le-a spus simplu celor doi băieţi că: „activele sunt cele care îţi bagă banii în buzunar.” Frumos, simplu şi util.

„Acesta este modelul circuitului financiar al unui pasiv.”

Acum, după ce am definit prin imagini activele şi pasive­le, definiţiile în cuvinte vor fi mai uşor de înţeles.

Activele sunt ceva care îţi bagă banii în buzunar.

Pasivele sunt ceva care îţi scot banii din buzunar.

Asta este tot ceea ce trebuie să ştiţi. Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi, petreceţi-vă viaţa achiziţionând active. Dacă vreţi să fiţi săraci sau să faceţi parte din pătura de mijloc, petre­ceţi-vă viaţa cumpărând pasive. Necunoaşterea acestei dife­renţe conduce la problemele financiare ale lumii.

Analfabetismul atât în ce priveşte cuvintele cât şi cifrele stă la baza problemelor financiare. Când dificultăţile financiare îşi fac apariţia, înseamnă că există ceva ce nu a putut fi citit, fie că e vorba de cifre, fie că e vorba de cuvinte. Ceva este înţeles greşit. Bogaţii sunt bogaţi tocmai pentru că în anumite domenii sunt mai alfabetizaţi decât cei care au probleme financiare. Deci dacă vreţi să vă îmbogăţiţi şi să vă menţineţi averea, e foarte important sa fiţi alfabetizat din punct de vedere financiar, atât în ce priveşte cuvintele, cât şi cifrele.

Săgeţile din grafice reprezintă circuitul banilor sau „cash-flow”. Cifrele în sine nu înseamnă mare lucru, aşa cum nici cuvintele în sine nu înseamnă mare lucru. Povestea contează, în rapoartele financiare citirea cifrelor reprezintă de fapt descoperirea intrigii, a poveştii. Aşa afli care este fluxul mo­netar, în cazul a 80% dintre familii, povestea financiară con­stă în a munci din greu făcând efortul de a merge mai depar­te. Şi nu pentru că n-ar face bani. Dar îşi petrec viaţa cumpărând pasive în loc de active.

De exemplu, traseul fluxului monetar pentru o persoană săracă sau un tânăr care nu lucrează încă este:

Acesta este traseul fluxului monetar al persoanelor din pătura mijlocie:

Acesta este traseul fluxului monetar al unei persoane bogate:

Toate aceste grafice sunt, bineînţeles, extrem de simplifica­te. Toată lumea are cheltuieli de zi cu zi şi are nevoie de hrană, adăpost şi haine.

Graficele indică circuitul banilor de-a lungul vieţii unei persoane sărace, de condiţie medie sau bogate. Circuitul banilor este cel care ne spune povestea. Ne dezvăluie felul în care persoana respectivă îşi manevrează banii, cu alte cuvin­te, ce anume face cu ei după ce intră în posesia lor.

Motivul pentru care am început cu povestea celor mai bogaţi oameni din America este că doream să ilustrez greşea­la de gândire a multora. Ea constă în ideea că banii pot rezol­va toate problemele. De asta mi se face rău de fiecare dată când oamenii mă întreabă cum să se îmbogăţească mai repe­de. Sau de unde să înceapă. Adesea aud: „Am datorii, prin urmare trebuie să câştig mai mulţi bani.”

De cele mai multe ori însă nici mai mulţi bani nu vor rezolva problema. De fapt, s-ar putea chiar s-o amplifice. De multe ori, banii scot la iveală lipsurile noastre ca oameni. Ei pun în lumină lucruri pe care nu le ştim. De aceea, mult prea des o persoană care pune mâna pe nişte bani dintr‑odată - să zicem că moşte­neşte ceva, îi este mărită leafa sau câştigă la loterie - revine curând la aceleaşi probleme financiare, dacă nu chiar la unele mai mari decât înainte de a intra în posesia banilor. Banii nu fac decât să accentueze modelul circuitului banilor prezent în mintea voastră. Dacă modelul presupune cheltuirea a tot ce aveţi, mai mult ca sigur că dacă veţi avea mai mulţi bani veţi cheltui şi mai mult. De unde şi proverbul: „Nebunul îşi înnebuneşte banii.”

Am spus de multe ori că mergem la şcoală ca să dobândim deprinderi intelectuale şi profesionale, importante amândouă. Învăţăm să facem bani prin deprinderile noastre pro­fesionale. În anii '60, când eram la liceu, dacă cineva se des­curca bine la şcoală aproape imediat lumea presupunea că acel tânăr va deveni doctor. Adesea, copilul nici măcar nu era întrebat dacă vrea să ajungă medic. Se înţelegea de la sine. Era profesiunea cu cea mai mare răsplată financiară.

În prezent, doctorii se confruntă cu probleme financiare pe care nu aş dori să le aibă nici cel mai mare duşman al meu: mai întâi cu companiile de asigurări, care au preluat controlul întregii afaceri, ocupându-se de îngrijirile medicale, apoi im­plicarea guvernului şi, în final, jurisprudenţa tratamentelor greşite, pentru a nu menţiona decât o parte dintre probleme. În prezent, copiii vor să ajungă vedete sportive, în baschet sau în golf, precum Tiger Woods, genii în computere, staruri de cinema, vedete rock, câştigători ai concursurilor de fru­museţe, sau oameni de afaceri pe Wall Street. Şi asta doar pentru că aceste meserii presupun celebritate, bani şi presti­giu. Acesta este motivul pentru care cu greu îi poţi motiva pe copii să înveţe. Ei ştiu că reuşita profesională nu se mai află în strânsă legătură cu studiile universitare, ca altădată.

Cum studenţii termină şcoala fără să aibă o pregătire în domeniul financiar, milioane de oameni cu diplomă îşi fac bine meseria, dar mai târziu îi găseşti luptându-se cu proble­me financiare. Muncesc din greu, dar nu progresează. Ceea ce lipseşte din formarea lor nu este modul în care să facă bani, ci cum să-i cheltuiască - şi ce să facă după ce-i câştigă. Aceasta se numeşte aptitudine financiară - respectiv, ceea ce faci cu banii după ce îi produci. Cum să faci astfel încât ceilalţi să nu ţi-i ia, cât poţi păstra ori cât de bine lucrează banii în favoarea ta. Mulţi nu înţeleg de ce au probleme fi­nanciare, pentru că pur şi simplu nu înţeleg ce este circuitul banilor. O persoană poate avea studii alese, o carieră reuşită şi să continue să fie analfabetă din punct de vedere financiar. Aceşti oameni muncesc adesea mai mult decât e nevoie, pen­tru că învaţă să muncească din greu şi nu ştiu să pună banii să muncească pentru ei.

Cum se transformă povestea căutării Visului Financiar într-un coşmar financiar

În filme, apar mulţi oameni care muncesc din greu, ceea ce a dus la crearea unui şablon. Proaspeţii căsătoriţi, cupluri­le tinere, fericite şi cu multă carte se mută împreună într-unul dintre apartamentele acelea înghesuite, de închiriat. Ime­diat după aceea, îşi dau seama că pot economisi bani, pentru că doi oameni pot trăi cam cu tot atâţia bani cât unul singur.

Problema este însă apartamentul, care e foarte înghesuit. Ei încep să strângă bani, ca să-şi cumpere casa visurilor lor şi pentru a face şi copii. În prezent, au două venituri şi încep să se concentreze asupra carierelor lor.

Veniturile încep să crească. Pe măsură ce veniturile lor cresc... cheltuielile cresc şi ele.

Pentru cei mai mulţi, cheltuiala nr. 1 o reprezintă impozi­tele. Mulţi cred că e vorba de impozitele pe venit, dar în America suma cea mai mare se plăteşte la Asigurările Socia­le. Un angajat se pare că plăteşte la Asigurările Sociale, îm­preună cu Asigurările Medicale, o rată a impozitului în mare de 7,5%, dar de fapt reprezintă 15%, având în vedere că pa­tronul trebuie să plătească pentru tine o sumă egală la Asigu­rările Sociale. Adică e vorba de banii pe care patronul nu vi-i mai poate da. Pe deasupra, trebuie să mai plătiţi impozit pe venitul însumat pentru Asigurările Sociale, venit pe care nu-1 mai primiţi niciodată, pentru că ajunge direct la Asigurările Sociale prin reţineri.

⇐ Предыдущая1234567Следующая ⇒

Поделиться: