Managementul timpului personal.

Aş spune chiar că aceste trei calităţi de administrare se aplică tuturor, nu numai întreprinzătorilor. Ele contează în felul în care vă trăiţi viaţa ca indivizi sau ca parte dintr-o familie, dintr-o firmă, dintr-o organizaţie cu scopuri caritabi­le, dintr-un oraş sau dintr-un popor.

Fiecare dintre aceste calităţi este sporită de capacitatea de stăpânire a auto-disciplinei. Eu nu consider că ar fi o vorbă goală povestea cu „Plăteşte-te mai întâi pe tine”.

„Plăteşte-te mai întâi pe tine” este o expresie care a apărut prima dată în „The Richest Man in Babylon” (Cel mai bogat om din Babilon) de George Classen. S-au vândut milioane de exemplare. Dar în vreme ce milioane de oameni au repetat de bunăvoie această afirmaţie, foarte puţini sânt cei care i-au urmat sfatul. Aşa cum spuneam, alfabetizarea financiară permite citirea cifrelor, iar cifrele spun câte o poveste. Dacă citesc declaraţia de venit a cuiva şi bilanţul său, îmi dau seama imediat dacă persoana res­pectivă a pus în practică ideea lui „Plăteşte-te mai întâi pe tine”.

Un desen valorează cât o mie de cuvinte. Aşa încât să com­parăm iarăşi declaraţia de venituri a celor care se plătesc mai întâi pe ei cu a celor care n-o fac.

Studiaţi aceste grafice şi veţi observa că există nişte dife­renţe. Din nou, ele se referă la înţelegerea circuitului finan­ciar, care are la rândul său de spus o poveste. Mulţi oameni se uită la cifre, dar le scapă povestea. Dacă veţi reuşi să înţe­legeţi cu adevărat puterea circuitului financiar, vă veţi da seama curând ce este în neregulă la desenul care urmează mai jos, sau de ce 90% dintre oameni muncesc din greu toa­tă viaţa şi au nevoie de un sprijin din partea Statului, cum ar fi banii de la Asigurările Sociale atunci când nu mai pot lucra.

Vă daţi seama de ce? Graficul anterior reflectă faptele ce­lui care alege să se plătească mai întâi pe sine. În fiecare lună alocă bani pentru coloana activelor înainte de a plăti cheltu­ielile lunare. Deşi milioane de oameni au citit cartea lui Clas­sen şi au înţeles ce înseamnă „Plăteşte-te mai întâi pe tine”, în realitate pe ei se plătesc la urmă.

Deja aud reacţiile supărate ale celor care cred sincer că mai întâi trebuie să-ţi plăteşti facturile. Şi îi aud pe cei „res­ponsabili”, care îşi plătesc facturile la timp. Eu nu spun să fiţi iresponsabili şi să nu vă plătiţi facturile. Eu spun doar să faceţi aşa cum scrie în carte, şi anume „plătiţi-vă pe voi mai întâi”. Graficul anterior este imaginea contabilă corectă a acestui procedeu. Nicidecum o cale de urmat.

Soţia mea şi cu mine am avut mulţi contabili, consilieri fi­nanciari şi bancheri care au avut probleme serioase cu felul în care trebuie abordată problema lui „Plăteşte-te pe tine mai întâi.” Motivul este că aceşti specialişti în finanţe procedează asemeni maselor largi, adică se plătesc pe ei în ultimul rând. Îi plătesc pe toţi ceilalţi mai întâi.

Au existat multe luni în viaţa mea când din diverse moti­ve circuitul financiar era mult mai lent decât nevoia de nume­rar pentru facturi. Am continuat să mă plătesc pe mine mai întâi. Contabilii mei au intrat în panică. „Or să vină după tine. Or să te bage cei de la Fisc în puşcărie.” „N-o să mai obţii nici un fel de împrumuturi.” „O să-ţi taie lumina.” Am continuat să mă plătesc pe mine mai întâi.

O să vă întrebaţi „De ce?” Pentru că asta era de fapt po­vestea de bază din „Cel mai bogat om din Babilon”, puterea auto-disciplinei şi puterea tăriei sufleteşti. „Tupeul” este un ter­men mai puţin elegant. Aşa cum mă învăţase tatăl meu cel bogat încă din prima lună când am muncit pentru el, majori­tatea se lasă împinşi de la spate de lume. Vine câte un per­ceptor şi spune: „Plăteşti, că de nu...” Şi plăteşti, dar nu te plăteşti pe tine. Un vânzător vă spune: „Nu-i nimic, trecem în cont.” Agentul imobiliar vă spune: „Daţi-i bătaie - Statul permite o reducere a impozitului pe casă.” De fapt, despre asta este cartea amintită. Să ai curajul să mergi împotriva curentului şi să te îmbogăţeşti. Chiar dacă sunteţi curajoşi, atunci când e vorba de bani mulţi oamenii devin neajutoraţi.

Eu nu spun să fiţi iresponsabili. Motivul pentru care nu am datorii pe cărţile de credit sau altfel de întârzieri de plată constă în faptul că vreau să mă plătesc pe mine mai întâi. Mo­tivul pentru care încerc să îmi minimizez venitul este faptul că nu vreau să plătesc prea mult Statului. De aceea, cei care aţi vizionat caseta „Secretele celor bogaţi”, ştiţi că venitul meu provine din coloana activelor, prin intermediul unei com­panii din Nevada. Dacă aş munci pentru bani, mi i-ar lua Statul.

Deşi îmi plătesc facturile la sfârşit, sunt destul de abil din punct de vedere financiar ca să nu intru în situaţii grave. Nu-mi place să am datorii pentru ceea ce consum. De fapt, am pasive mai mari decât 99% din populaţie, dar nu plătesc pentru ele. Alţii plătesc pasivele mele. Ei se numesc chiriaşi. Regula nr. 1 pentru a vă plăti pe voi mai întâi este să nu faceţi datorii. Chiar dacă îmi plătesc facturile la sfârşit, am grijă să le amân doar pe cele neimportante.

În al doilea rând, când ocazional nu am bani gheaţă, tot pe mine mă plătesc mai întâi. Creditorii şi Statul n-au decât să ţipe cât vor. Chiar îmi place când devin duri. De ce? Pentru că de fapt aceştia îmi fac un serviciu. Sunt un motiv de inspiraţie şi mă determină să fac în aşa fel încât să obţin mai mulţi bani. Deci întâi mă plătesc pe mine, investesc banii şi îi las pe cre­ditori să facă scandal. De obicei, până la urmă îi plătesc, chiar destul de repede. Şi eu şi soţia mea avem credite excelente. Nu cedăm presiunilor, nu ne cheltuim economiile şi nici nu lichidăm din acţiuni ca să ne plătim datoriile de la bonurile de consum. Acest lucru nu ar fi o dovadă de inteligenţă fi­nanciară.

Deci, răspunsul este:

1. Nu faceţi datorii prea mari pe care să fie nevoie să le plătiţi apoi. Păstraţi cheltuielile la un nivel scăzut. Construiţi-vă mai întâi activele. După aceea abia cumpăra­ţi-vă o casă mare sau o maşină frumoasă. Nu e deloc inteligent să rămâneţi în cursa şobolanului.

2. Când nu mai aveţi bani pe care să-i puteţi rula, lăsaţi constrângerile să se acumuleze şi nu intraţi în economii sau în investiţii. Folosiţi aceste constrângeri ca să vă inspire geniul financiar pentru a găsi noi căi de a câştiga mai mulţi bani şi de a vă plăti apoi facturile. În felul acesta vă veţi spori capacitatea de a face bani, dar şi in­teligenţa financiară.

Deşi de foarte multe ori am intrat în încurcături din punct de vedere financiar, mi-am pus mintea la contribuţie pentru a obţine un venit mai mare, apărându-mi cu îndârjire acţiuni­le deja obţinute. Contabilul meu a făcut scandal şi s-a ascuns, dar eu am rămas un soldat vajnic, apărându‑mi Fortul Acti­velor.

Oamenii săraci au obiceiuri proaste. Unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri proaste se numeşte cu naivitate „intra­tul în economii”. Cei bogaţi ştiu că economiile se folosesc doar pentru a crea şi mai mulţi bani, şi nu pentru a plăti fac­turile.

Ştiu că pare dur, dar, aşa cum spuneam, dacă nu sunteţi duri în forul vostru interior, lumea vă va împinge care înco­tro. Dacă nu vă plac constrângerile financiare, găsiţi o formu­lă care să vă convină. Una ar fi reducerea cheltuielilor, depu­nerea banilor la Bancă, plata impozitelor pe venit înainte de termen, cumpărarea de fonduri mutuale şi perspectiva de a rămâne pentru totdeauna un oarecare. Numai că asta încalcă regula lui „Plăteşte-te pe tine mai întâi”.

Această regulă nu încurajează sacrificiul de sine sau absti­nenţa financiară. Nu înseamnă plăteşte-te mai întâi pe tine şi apoi mori de foame. Viaţa e făcută ca să ne bucurăm de ea. Dacă veţi apela la geniul vostru financiar, veţi profita de toa­te avantajele vieţii, vă veţi îmbogăţi şi vă veţi plăti facturile fără a vă sacrifica stilul de viaţă. Asta este inteligenţa finan­ciară.

6. PLĂTIŢI-VĂ BINE BROKERII. Puterea unui sfat bun. Ade­sea, văd diverşi oameni care pun în faţa casei lor câte o pancartă pe care scrie „Pentru vânzare, adresaţi-vă pro­prietarului”. Sau văd la televizor tot mai des o mulţime de oameni care susţin că sunt „brokeri cu reducere”.

Tatăl meu cel bogat m-a învăţat să procedez exact invers. El credea că experţii trebuie bine plătiţi şi am aplicat la rândul meu această politică. În prezent, am avocaţi, contabili, agenţi imobiliari şi agenţi de Bursă costisitori. De ce? Pentru că dacă, numai dacă, oamenii sunt experţi, înseamnă că servi­ciile pe care le prestează merită banii. Cu cât câştigă ei mai mult, cu atât câştig şi eu mai mult.

Trăim în Epoca Informaţională. Informaţia este nepreţui­tă. Un bun broker trebuie nu numai să vă furnizeze infor­maţii, ci şi să vă înveţe multe. Am câţiva brokeri dispuşi să facă asta pentru mine. Unii m-au învăţat când aveam puţini bani sau deloc şi încă mai lucrăm şi acum împreună.

Când plătesc un broker, este o nimica toată în comparaţie cu banii pe care îi fac datorită informaţiilor primite de la el. Îmi place când agentul imobiliar sau cel de Bursă câştigă o grămadă de bani, pentru că asta înseamnă de obicei că şi eu câştig o mulţime de bani.

În plus, un bun broker îmi protejează timpul care mi-ar fi necesar să fac aceşti bani - ca atunci când am cumpărat un teren viran pe 9.000 de dolari şi l-am vândut imediat pe 25.000 ca să‑mi pot cumpăra mai repede un Porsche. Broker-ul este ochiul şi urechea voastră în raport cu cursul pieţei. Ei sunt acolo zi de zi, deci nu trebuie să fiu şi eu. Prefer să joc golf în acest timp.

De asemenea, cei care vând chiar ei casele probabil că nu pun prea mult preţ pe timpul lor. De ce să vreau să economi­sesc câţiva dolari când aş putea folosi timpul ăsta ca să fac mai mulţi bani sau ca să-1 petrec în mod plăcut? Ceea ce mi se pare ciudat este că mulţi oameni săraci sau din clasa mijlocie dau bacşişuri mari la restaurant, între 15 şi 20%, chiar când sunt prost serviţi, în schimb nu se îndură să dea între 3 şi 7 procente pentru un broker. Le place să dea bacşişuri care in­tră în coloana cheltuielilor şi să se scumpească la cei pe care i-ar putea socoti în coloana activelor. Acesta nu este un gest financiar inteligent.

Nu toţi brokerii sunt la fel. Din păcate, mulţi dintre ei sunt doar simpli vânzători. Cel mai rău este în cazul agenţilor imobiliari. Ei vând, dar personal nu au proprietăţi sau au foarte puţine. E o diferenţă enormă între un broker care vin­de case şi unul care vinde investiţii. Acelaşi lucru este vala­bil pentru brokerii care vând acţiuni, obligaţiuni, fonduri mu­tuale şi asigurări şi îşi spun experţi financiari. Astea sunt basme. Săruţi o mulţime de broscoi până să apară un prinţ. Vorba aceea: „Nu întrebaţi niciodată un vânzător de enciclo­pedii dacă vă trebuie o informaţie dintr-o enciclopedie.”

Când intervievez un expert plătit pentru a-1 angaja, mai întâi îl întreb ce proprietăţi are sau ce acţiuni şi care este pro­centul pe care îl plăteşte în impozite. Acelaşi lucru este vala­bil şi pentru avocatul care se ocupă de plata impozitelor, cât şi pentru contabil. Am o contabilă care îşi vede de afacerea ei. Meseria ei este să ţină socotelile, dar afacerea ei este în dome­niul imobiliar. Am avut un contabil care avea o afacere mică, dar nu avea proprietăţi imobiliare. L-am schimbat pentru că nu ne plăcea acelaşi tip de afaceri. Găsiţi-vă un broker care să pună la suflet interesele voastre. Mulţi brokeri îşi vor petrece vremea educându-vă şi astfel pot deveni cel mai bun activ pe care îl veţi întâlni vreodată. Fiţi corecţi şi majoritatea vor fi la rândul lor corecţi. Dacă nu vă gândiţi tot timpul decât cum să-i reduceţi comisioanele, de ce ar mai fi oare interesaţi să rămână în preajma voastră? E o logică elementară.

Aşa cum vă spuneam şi mai înainte, una dintre calităţile administrative o reprezintă felul în care vă descurcaţi cu oamenii. Mulţi nu ştiu decât să dirijeze oamenii pe care-i văd mai inteligenţi şi mai stăpâni pe un domeniu ca pe nişte sub­ordonaţi la muncă. Mulţi manageri medii rămân medii şi nu reuşesc să fie avansaţi pentru că ştiu să se poarte cu subalter­nii lor, dar nu ştiu să se poarte cu şefii lor. Marele talent este să vă descurcaţi şi să-i plătiţi bine pe cei care sunt mai deş­tepţi decât voi în anumite domenii specifice. De aceea com­paniile au un comitet director. Ar trebui şi voi să aveţi. Asta este adevărata inteligenţă financiară.

7. FIŢI „DARNIC PRECUM UN INDIAN”. Aceasta este puterea de a obţine ceva din nimic. Când primii colonişti au ve­nit în America, au fost surprinşi de un obicei specific indienilor de aici. Dacă unui colonist îi era frig, india­nul îi dădea o pătură. Crezând că este vorba de un dar, colonistul se simţea jignit atunci când indianul i-o cerea înapoi.

Indienii, la rândul lor, se supărau atunci când îşi dădeau seama că indivizii veniţi pe meleagurile lor ar fi vrut să nu le mai dea pătura înapoi. De aici vine expresia de „darnic ca un indian”. E, de fapt, o simplă neînţelegere între două culturi diferite.

În această lume a „coloanei activelor”, pentru a vă îmbo­găţi este vital să fiţi darnici ca indienii. Prima întrebare a investitorului sofisticat este: „Cât de repede îmi pot recupe­ra banii?” De asemenea, vrea să ştie cu ce se alege, adică lui ce-i rămâne. De aceea ceea ce se numeşte ROI – „Return Of and On Investment” (profitul la investiţii) - este atât de impor­tant.

De exemplu, am găsit un mic apartament la câteva străzi de unde locuiam ce fusese prescris în urma unei ipoteci. Ban­ca dorea 60.000 de dolari şi eu am licitat 50.000, bani pe care i-au acceptat pur şi simplu pentru că am însoţit oferta cu un cec de 50.000 de dolari. Au înţeles că era ceva serios. Mulţi investitori mă vor întreba dacă nu cumva îmi blochez prea mulţi bani în felul acesta. Nu era mai bine să obţin un împru­mut? În acest caz, răspunsul meu este nu. Compania mea de investiţii îl foloseşte actualmente ca un apartament de închi­riat pentru lunile de iarnă, când în Arizona vin „păsările călă­toare” şi chiria este de 2.500 de dolari pe lună, vreme de pa­tru luni pe an. În afara sezonului se închiriază doar cu 1.000 de dolari pe luna. Cam în trei ani, mi-am recuperat banii. Acum deţin acest bun care îmi pompează bani lună de lună.

Acelaşi lucru se poate face şi cu acţiunile. Agentul meu de Bursă mă sună frecvent şi-mi recomandă să mut o sumă im­portantă de bani într-un anumit lot de acţiuni ale unei com­panii care urmează să facă o mişcare ce va determina creşte­rea preţului acţiunilor, cum ar fi, de exemplu, anunţarea unui nou produs. Îmi mut banii acolo o săptămână sau o lună, până îmi cresc acţiunile. Apoi îmi retrag suma iniţială şi nu mă mai interesează fluctuaţiile de pe piaţă, pentru că banii investiţi i-am recuperat şi se pot folosi în alte active. Banii mei intră şi ies şi obţin practic nişte bunuri gratuit.

Adevărul este că uneori am pierdut bani cu acest sistem. Dar întotdeauna nu mă joc decât cu banii pe care îmi pot per­mite să-i pierd. Pot spune că dintr-o medie de zece investiţii dau lovitura cu două sau trei, cinci sau şase stau pe loc şi pierd doua sau trei. Îmi limitez însă pierderile doar la banii pe care îi deţin în momentul respectiv.

Cei care urăsc riscurile îşi bagă banii în bancă. Pe termen lung, economiile sunt mai bune decât nimic. Dar durează să vă recuperaţi banii şi în majoritatea cazurilor nu obţineţi ni­mic pe gratis. Pe vremuri te mai alegeai cu ceva, dar acum rareori se mai întâmplă.

În cazul fiecăreia dintre investiţiile mele trebuie să existe un câştig, ceva pe gratis, un apartament, o mică magazie, o bucată de teren, o casă, nişte acţiuni sau nişte birouri pe gratis. Riscurile trebuie să fie limitate sau, în general, să se pornească de la această idee. Există cărţi dedicate exclusiv acestui subiect, pe care nu-1 voi aprofunda aici. Ray Kroc, ce­lebru pentru McDonald's, a vândut francize de hamburgheri nu pentru că i-ar fi plăcut hamburgherii, ci pentru că dorea să obţină gratuit terenurile pe care se aflau aceste francize.

Deci, investitorii inteligenţi trebuie să se concentreze mai mult asupra profitului la investiţii; există nişte active pe care le puteţi obţine gratuit odată ce vă recuperaţi banii. Asta în­seamnă inteligenţă financiară.

8. ACTIVELE DUC LA CUMPĂRAREA OBIECTELOR DE LUX. Pu­terea concentrării. Copilul unui prieten îşi luase prostul obicei de-a spânzura toţi banii pe care-i avea. Când a împlinit 16 ani, evident că şi-a dorit propria maşină. Justificarea era: „Toţi părinţii prietenilor mei le-au luat copiilor câte o maşină.” Copilul a vrut să intre în econo­miile lui şi să le folosească pentru un avans. Atunci m-a chemat tatăl lui.

„Crezi că ar trebui să-1 las s-o facă? Sau să procedez ca alţi părinţi şi să-i cumpăr eu maşina?”

Eu am răspuns: „Asta ar destinde atmosfera pe termen scurt, dar cu ce se va alege el ca lecţie de viaţă pe termen lung? Oare nu ar trebui să foloseşti această dorinţă a băiatu­lui de a avea propria lui maşină pentru a-1 învăţa ceva?” Din­tr-odată s-au aprins luminile şi el s-a grăbit spre casă.

Două luni mai târziu, m-am întâlnit din nou cu prietenul meu. „Şi-a luat băiatul tău maşina cea nouă?”, am întrebat.

„Nu. Dar i-am dat 3.000 de dolari pentru maşină. I-am spus să folosească banii mei în loc să intre în cei de studii.”

„Foarte generos din partea ta”, am spus.

„Nu chiar. Exista un impediment în obţinerea banilor. Ţi-am urmat sfatul şi am profitat de puternica lui dorinţă de a-şi cumpăra maşină spre a-1 învăţa ceva în plus.”

„Şi care era obstacolul?” am întrebat.

„Trebuia să mai jucăm o dată o partidă de CashFlow. Am jucat şi am avut o lungă discuţie despre cum pot fi folo­siţi banii în mod înţelept. I-am făcut abonament la Wall Street Journal şi am mai luat câteva cărţi despre Bursă.”

Şi apoi am întrebat: „Care era ideea?”

„I-am spus că-i dau cei 3.000 de dolari, dar cu ăştia nu pu­tea să-şi cumpere direct o maşină. Îi putea folosi ca să achizi­ţioneze şi să negocieze acţiuni, să-şi găsească propriul agent şi după ce va face 6.000 de dolari din cei 3.000, acei bani îi vor aparţine pentru maşină, iar cei 3.000 vor intra în fondul de studii.”

„Şi care a fost rezultatul?” am întrebat.

„A avut noroc la prima negociere, dar câteva zile mai târ­ziu a pierdut tot ce a câştigat. După care a început să prindă gustul. În prezent, încă mai are o pierdere de 2.000 de dolari, dar interesul este crescând. A citit toate cărţile pe care i le-am cumpărat şi şi-a mai cumpărat şi altele. Devorează Wall Street Journal, caută indicii şi acum se uită la CNBC în loc de MTV. I-au mai rămas doar 1.000 de dolari, dar i-a crescut interesul şi a şi învăţat ceva din asta. El ştie că dacă pierde banii, în următorii doi ani va merge pe jos, fără maşină. Dar nu pare să-i pese. Aproape că nu-1 mai interesează maşina, pentru că jocul acesta i se pare mult mai amuzant.”

„Şi ce se întâmplă dacă pierde toţi banii?”, am întrebat.

„Om trăi şi om vedea. Prefer să piardă totul acum decât când va fi de vârsta noastră şi ar avea mult mai mult de pier­dut. Şi apoi, aceşti 3.000 de dolari sunt banii cel mai bine investiţi în educaţia sa. Ceea ce învaţă acum îi va servi o viaţă şi pare că dintr-odată dovedeşte un cu totul alt respect faţă de puterea banilor. Cred că a încetat să îi mai spânzure.”

Aşa cum spuneam şi la punctul 5, când cineva nu este în stare să se auto-disciplineze, este mai bine să nu încerce să se îmbogăţească. Pentru că dacă procesul de dezvoltare a cir­cuitului financiar din coloana activelor este simplu în teorie, e greu să se ajungă la o tărie sufletească în privinţa direc­ţionării banilor. Din pricina tentaţiilor din afară e mult mai uşor ca în ziua de azi, în această lume a bunurilor de con­sum, să sară în aer coloana cheltuielilor. Din cauza lipsei de tărie sufletească banii se scurg printre degete. Acesta este motivul sărăciei şi al problemelor financiare. Am să dau şi un exemplu în cifre referitor la inteligenţa financiară, care se referă în acest caz la capacitatea de a direcţiona banii spre a face mai mulţi bani.

Dacă dăm la 100 de persoane 10.000 de dolari la începutul anului, după părerea mea, la sfârşitul anului:

1. 80 nu vor mai avea nimic. De fapt, mulţi dintre ei chiar vor avea datorii mai mari, pentru că din banii ăştia au plătit un avans la o maşină nouă, la un frigider, la un televizor, la un video sau pentru o vacanţă.

2. 16 vor spori cei 10.000 de dolari cu între 5 şi 10 procente.

3. 4 vor ajunge la 20.000 de dolari sau chiar la câteva mili­oane.

Mergem la şcoală ca să învăţăm o meserie şi ca să muncim pentru bani. După părerea mea, este important şi să învăţăm cum să punem banii să muncească pentru noi. Îmi plac obiectele de lux, aşa cum plac tuturor. Diferenţa este că o parte îşi cumpără aceste obiecte de lux pe datorie. Aceasta este capcana, dacă vreţi să procedaţi asemeni maselor. Când am vrut să-mi cumpăr un Porsche, cel mai simplu ar fi fost să-mi sun bancherul şi să obţin un împrumut. În loc să mă concentrez asupra coloanei cheltuielilor, eu m-am concentrat asupra coloanei activelor.

De obicei, mă folosesc de această dorinţă de a achiziţiona diverse lucruri spre a mă inspira şi a mă motiva la nivelul geniului meu financiar în investiţii.

În prezent, mult prea adesea ne concentrăm asupra îm­prumuturilor necesare obţinerii lucrurilor pe care ni le do­rim, în loc să facem bani. Pe termen scurt, e mai simplu cu împrumutul, dar e mai greu pe termen lung. Este un obicei prost, pe care ni l-am format ca persoane şi ca popor. Nu uitaţi că adesea o cale simplă devine dificilă, iar o cale difi­cilă de multe ori devine simplă. Cu cât reuşiţi să vă formaţi mai devreme şi să-i formaţi şi pe cei dragi să stăpânească banii, cu atât vă va fi mai bine. Banii sunt o forţă foarte puter­nică. Din păcate, oamenii folosesc această forţă a banilor îm­potriva lor. Dacă inteligenţa voastră financiară este una scă­zută, banii or să vă scape printre degete. Ei vor fi mai isteţi decât voi. Dacă banii sunt mai deştepţi ca voi, veţi munci pen­tru ei toata viaţa.

Pentru a stăpâni banii trebuie să fiţi mai deştepţi decât ei. Atunci banii or să vă dea ascultare, or să vi se supună. În loc să deveniţi sclavii lor, veţi deveni stăpânii lor. Asta înseamnă inteligenţă financiară.

9. NEVOIA DE EROI. Puterea mitului. Când eram copil, îi admiram foarte tare pe Willie Mays, Hank Aaron, Yogi Berra. Ei erau eroii mei. Eram puşti, jucam în Liga Mică de baseball şi doream să fiu ca ei. Colecţionam imagini ale lor. Vroiam să ştiu absolut totul despre ei. Ştiam tot felul de detalii tehnice, cât erau plătiţi şi cum au ajuns într-o echipă de vârf. Vroiam să ştiu totul pentru că vroiam să fiu ca ei.

Pe la 9-10 ani, de fiecare dată când jucam, mă credeam Yogi sau Hank. Aceasta este una dintre cele mai eficiente căi de a învăţa, dar pe care n-o mai folosim când devenim adulţi. Nu mai avem eroi. Ne pierdem inocenţa.

Astăzi, mă uit la puştii care joacă baschet nu departe de casa mea. Ei nu mai sunt nişte Johnny mici. Ei devin Michael Jordan, Sir Charles sau Clide. Copiindu-şi sau luându-şi drept exemplu aceşti eroi, învaţă cu adevărat. Tocmai de aceea atunci când cade în dizgraţie cineva precum O.J. Simpson protestul este aşa de zgomotos.

Nu e vorba doar de procesul de la tribunal. Se pierde un erou. O persoană cu care unii au copilărit în gând, l-au privit cu admiraţie şi ar fi vrut să fie ca el. Dintr-odată, trebuie să ne descotorosim de persoana respectivă.

Când am mai crescut, alţii au devenit eroii mei. Din lumea golfului, cum ar fi Peter Jacobsen, Fred Couples şi Tiger Woods. Le copiam mişcările şi făceam tot posibilul să citesc cât mai multe despre ei. Mai am şi alţi eroi, precum Donald Trump, Warren Buffett, Peter Lynch, George Soros şi Jim Rogers. La maturitate, ştiu tot atât de multe despre ei pe cât ştiam despre eroii mei jucători de baseball. Urmăresc cu atenţie în ce investeşte Warren Buffett şi citesc tot ce pot despre perspectiva sa asupra pieţei. Am citit cartea lui Peter Lynch pentru a înţelege cum să aleg acţiunile. Şi am citit de­spre Donald Trump, încercând să aflu cum negociază şi cum îşi ţine afacerile.

Tot aşa cum parcă nu eram eu atunci când jucam baseball în copilărie, când sunt la Bursă sau negociez un contract acţio­nez fără să-mi dau seama cu aplombul lui Trump. Sau când analizez o tendinţă, parcă aş fi Peter Lynch. Având aceste mo­dele, ne alimentăm dintr-o sursă enormă de geniu pur. Dar eroii nu doar ne inspiră, ei fac ca lucrurile să pară mai simple. Şi asta ne convinge că ne dorim să fim exact ca ei. „Dacă ei pot, pot şi eu.”

Prea multă lume vorbeşte de investiţii ca despre ceva foar­te greu. Mai bine găsiţi-vă eroi care să vă uşureze situaţia.

10. ÎNVĂŢAŢI-I ŞI PE ALŢII ŞI VEŢI FI RĂSPLĂTIŢI. Puterea de a dărui. Ambii mei taţi erau profesori. Tatăl meu bogat m-a învăţat o lecţie care m-a călăuzit toată viaţa, şi anume că trebuie să fii darnic sau generos. Tatăl meu cu şcoală m-a învăţat să folosesc timpul şi cunoştinţele dobândite, dar aproape niciodată nu mi-a dat bani. Cum spuneam, el zicea că îmi va da atunci când va avea ceva în plus. Şi, bineînţeles, rareori se întâmpla să aibă ceva în plus.

Tatăl meu bogat mi-a dat şi bani şi educaţie. El credea cu tărie în schimb. „Dacă vrei ceva trebuie mai întâi să dai ceva”, spunea el mereu. Când stătea prost cu banii, dădea bani la biserică sau în scopuri caritabile.

Dacă ar fi să aleg o unică idee cu care aş vrea să rămâneţi, aceasta ar fi. De câte ori simţiţi că „vă lipseşte” sau „aveţi ne­voie''' de ceva, mai întâi daţi ceea ce doriţi şi veţi primi înapoi însutit. Acest lucru este valabil pentru bani, zâmbete, iubire şi prietenie. Ştiu că acesta este ultimul lucru pe care vrea ci­neva să îl facă, dar pentru mine a fost valabil de fiecare dată. Cred în principiul reciprocităţii şi dau ceea ce vreau. Vreau bani, dau bani. Şi îmi vin însutit. Vreau să vând, ajut pe cine­va să vândă ceva şi reuşesc să vând şi eu. Vreau contracte, ajut pe cineva să obţină nişte contracte şi ca prin farmec contrac­tele vin singure la mine. Cu mulţi ani în urmă, am auzit o vorbă care spunea aşa: „Dumnezeu nu are nevoie să pri­mească, dar oamenii trebuie să dea.”

Tatăl meu cel bogat spunea deseori: „Oamenii săraci sunt mai hrăpăreţi decât cei bogaţi.” Şi el explica aşa: o persoană bogată procură ceea ce îşi doresc alţii. De-a lungul vieţii, în toţi aceşti ani, de câte ori am avut nevoie sau am fost în criză de bani sau de ajutor, am stabilit bine ce-mi doresc de fapt şi am hotărât să ofer mai întâi. De câte ori am dat, totul mi s-a întors înapoi.

Asta îmi aminteşte de o poveste despre un tip care stătea cu nişte lemne de foc în braţe într-o noapte geroasă şi ţipa la soba lui: „Când o să-mi dai ceva căldură o să bag nişte lemne pe foc.” Când e vorba de bani, de iubire, de fericire, de vânzări şi de contracte trebuie doar să ne amintim că mai întâi trebuie să dăruim ceea ce dorim şi o să fim răsplătiţi însutit. Uneori doar cât m-am gândit la ceea ce vreau şi cum am să dau la rândul meu altcuiva şi m-am ales cu o grămadă de daruri. De câte ori simt că oamenii nu-mi zâmbesc, încep eu să zâmbesc, dând bună ziua, şi ca prin minune toată lumea îmi zâmbeşte în jurul meu. Este adevărat că lumea nu este în fapt decât o oglindă a fiecăruia.

De aceea spun: „Învăţaţi-i şi pe alţii şi veţi fi răsplătiţi.” Am descoperit că pe măsură ce îi învăţ pe alţii din tot sufle­tul, şi eu învăţ mai mult. Dacă vreţi să aflaţi mai multe de­spre bani, învăţaţi-i pe alţii mai întâi. Şi o ploaie de idei noi şi de răsplăţi vă vor cuprinde. Sunt momente când am dat şi n-am primit nimic înapoi sau n-am primit ceea ce doream. Privind însă mai atent şi făcând o introspecţie sufletească, am constatat că în acele momente ofeream pentru a mi se oferi în loc de a da de dragul de a da.

Tatăl meu îi învăţa pe profesori şi a devenit un maestru al lor. Tatăl meu cel bogat îi învăţa pe tineri cum face el afaceri. Privind retrospectiv, îmi dau seama că generozitatea lor faţă de ceea ce ştiau i-a făcut să fie mai deştepţi. Există pe lumea asta puteri mult mai mari decât noi. Putem ajunge acolo sin­guri, dar este mai uşor cu ajutorul acestor puteri. Tot ceea ce trebuie este să fiţi generoşi cu ceea ce aveţi şi aceste puteri vor fi generoase cu voi.

CAPITOLUL 10

Mai vrei să fii bogat?

Iată ce ai de făcut

Mulţi oameni s-ar putea să fie nemulţumiţi de cei zece paşi ai mei. I-ar putea considera mai curând o filozofie decât o practică. Eu consider că înţelegerea filozofiei este la fel de importantă ca şi înţelegerea practicii. Sunt mulţi oameni care vor să facă în loc să gândească, dar sunt şi oameni care vor să gândească, nu să facă. Aş spune că eu fac parte din ambele ca­tegorii, îmi plac ideile noi şi îmi place să le aplic în practică.

Pentru cei care vor „să facă”, iată cum ar putea ei începe. Am să vă împărtăşesc câteva dintre lucrurile pe care le fac la rândul meu, dar vi le voi spune sub o formă prescurtată.

1. Nu mai faceţi ceea ce faceţi. Cu alte cuvinte, luaţi-vă o pauză şi lămuriţi-vă ce funcţionează şi ce nu. Definiţia nebuniei este să faci mereu acelaşi lucru aşteptând re­zultate diferite. Nu mai faceţi ceea ce nu merge şi cău­taţi ceva nou de făcut.

2. Căutaţi idei noi. Pentru noi idei de investiţii merg prin librării şi caut cărţi despre subiecte diferite şi unice. Eu le spun formule. Cumpăr cărţi cu formule despre care nu ştiu nimic. De exemplu, am găsit într-o librărie car­tea lui Joel Moskovitz: „The 16 Percent Solution” (Soluţia celor 16 procente). Am cumpărat-o şi am citit-o.

TRECEŢI LA FAPTE! Joia următoare am făcut exact ca în car­te, pas cu pas. Am făcut la fel şi cu găsirea proprietăţilor imo­biliare ieftine la birouri de avocaţi şi la bănci. Mulţi nu trec la fapte sau se lasă convinşi de către cineva să renunţe la noua formulă pe care tocmai au învăţat-o. Un vecin chiar mi-a explicat de ce nu funcţionează ideea celor 16 procente. Nu i-am dat ascultare pentru că eu n-o încercasem niciodată.

3. Mai întâi găsiţi-i pe cei care au făcut ceea ce vreţi să faceţi. Invitaţi-i în oraş la masă, rugaţi-i să vă destăinuie secretele sau micile şiretlicuri ale afacerii. Cât priveşte certificatele cu 16 procente am mers la un birou de im­pozite şi am căutat o angajată guvernamentală care lu­crează acolo. Am aflat că şi ea investise în acest sistem. Imediat am invitat-o la masă. A fost foarte încântată să-mi povestească tot ceea ce ştia şi cum a procedat. După prânz mi-a arătat toată după‑amiaza cum a apli­cat sistemul. Până a doua zi am găsit cu ajutorul ei două proprietăţi şi de atunci câştig o dobândă de 16 la sută. Mi-a luat o zi să citesc cartea, o zi să trec la fapte, o oră prânzul şi o zi ca să achiziţionez două afaceri pe cinste.

4. Urmaţi cursuri şi cumpăraţi casete. Mereu caut prin ziare noi şi interesante cursuri. Multe sunt gratuite sau costă foarte puţin. Particip însă şi la seminarii costisi­toare atunci când se discută un subiect pe care doresc neapărat să-1 învăţ. Sunt bogat şi liber. Nu mai am ne­voie de o slujbă numai datorită cursurilor pe care le-am urmat. Am prieteni care nu au urmat aceste cursuri şi mi-au spus că îmi irosesc banii, dar ei au rămas în aceeaşi slujbă.

5. Faceţi cât mai multe oferte. Când doresc să investesc în proprietăţi imobiliare, vizitez mai multe proprietăţi şi în final scriu o ofertă. Nu ştiţi ce înseamnă „oferta ide­ală”? Să ştiţi că nici eu nu ştiu. Asta este treaba agenţilor mei imobiliari. Ei fac ofertele. Eu muncesc cât mai puţin.

O prietenă m-a rugat să îi arăt cum să-şi cumpere o casă cu mai multe apartamente. Astfel încât într-o sâmbătă ea, agentul ei şi cu mine am vizitat nişte case cu câte şase aparta­mente. Patru erau jalnice, dar două erau bune. Am propus să facem oferte pentru toate şase, dând jumătate din ceea ce ce­ruseră proprietarii. Ea şi agentul ei erau să moară de inimă. Li s-a părut tare grosolan, socotind că e o jignire adusă celor care vând, dar de fapt cred că agentul respectiv nu vroia să se omoare muncind. Aşa încât n-au făcut nimic şi au continuat să caute o afacere mai rentabilă.

Nu s-au făcut nici un fel de oferte şi persoana încă mai caută afacerea „ideală” la preţul ideal. Ei bine, n-aveţi cum să ştiţi care este preţul ideal până ce nu există cealaltă parte cu care să încheiaţi afacerea. Majoritatea vânzătorilor la rândul lor cer prea mult. Rareori se întâmplă ca cineva care vinde să ceară un preţ mai mic decât ar face afacerea.

Morala întâmplării este următoarea: Faceţi oferte. Cei care nu sunt investitori nici nu ştiu sentimentul de a încerca să vinzi ceva. Am o proprietate imobiliară pe care încerc s-o vând de luni de zile. Aş fi acceptat orice. Nu mi-ar fi păsat cât de mic e preţul. Mă mulţumeam şi cu zece porci. Nu atât din pricina ofertei, ci pentru că pur şi simplu în sfârşit cineva se arăta interesat. Poate că aş fi făcut un schimb cu cineva de la o fermă de porci. Astea sunt regulile jocului. Să cumperi şi să vinzi e amuzant, nu uitaţi asta. E nostim şi e doar un joc. Fa­ceţi oferte. S-ar putea ca cineva să spună „da”.

Întotdeauna fac oferte cu portiţe de scăpare. În imobiliar fac oferte la care adaug: „Afacerea trebuie aprobată şi de partenerul meu.” Nu specific niciodată cine este acest parte­ner de afaceri. Mulţi nu ştiu că partenerul este pisica mea. Dacă acceptă oferta şi nu vreau să fac afacerea sun acasă şi vorbesc cu pisica. Fac această afirmaţie absurdă pentru a ilustra cât de extraordinar de simplu este acest joc. Multă lu­me se complică prea tare şi lucrurile sunt luate prea în serios.

Găsirea contractului ideal, a afacerii ideale, a oamenilor ideali, a investitorilor ideali sau orice altceva este ca atunci când îţi cauţi un partener de suflet. Trebuie să mergeţi la faţa locului şi să vorbiţi cu cât mai multă lume, să faceţi multe oferte, contra oferte, să negociaţi, să refuzaţi şi să acceptaţi. Cunosc mulţi celibatari care stau acasă şi aşteaptă să sune telefonul, dar în caz că nu sunteţi Cindy Crawford sau Tom Cruise cred că e mai bine să ieşiţi din casă măcar cât să mer­geţi la cumpărături. Căutaţi, oferiţi, refuzaţi, negociaţi şi acceptaţi, căci acestea sunt părţile componente ale procesului oricărui lucru care se întâmplă în viaţă.

6. Faceţi jogging, plimbaţi-vă sau mergeţi cu maşina în aceeaşi zonă o dată pe lună vreme de zece minute. Cele mai bune investiţii în afaceri imobiliare le-am găsit în timp ce făceam jogging. Voi alerga în acelaşi cartier vre­me de un an. De fapt, caut o schimbare. Pentru ca o afa­cere să fie profitabilă trebuie să cuprindă două elemente: să fie un chilipir şi să fie o schimbare. Sunt o mulţime de chilipiruri, dar schimbarea este cea care transformă chilipirul într-o ocazie profitabilă. Deci, când fac jogging, îl fac în cartierul în care doresc să investesc. Prin repeti­ţie observ nişte mici diferenţe. Îmi dau seama că există proprietăţi puse în vânzare de mult. Deci cel care vinde va fi mai disponibil pentru o afacere. Mă uit după cami­oane de mutat mobila, stau şi vorbesc cu şoferii, discut cu poştaşii, nici nu vă puteţi da seama câte informaţii puteţi obţine astfel despre o anumită zonă.

Găsesc o zonă proastă, mai ales o zonă în care ştirile de la televizor alungă pe toată lumea de acolo. Merg uneori şi un an aşteptând un semn de schimbare în bine. Discut cu detailiştii, mai ales cu cei nou veniţi, şi aflu de ce s-au mutat acolo. Sunt suficiente câteva minute pe lună şi o fac în timp ce am o altă ocupaţie, cum ar fi puţină mişcare sau mersul la un ma­gazin.

7. În privinţa acţiunilor, îmi place cartea lui Peter Lynch, „Beating the Streets” (Bătutul străzilor), în special pentru formula sa în privinţa alegerii acţiunilor a căror valoare va creşte. Am descoperit că principiile descoperirii va­lorii sunt aceleaşi, indiferent dacă este vorba de proprie­tăţi imobiliare, acţiuni, fonduri mutuale, noi firme, un nou animal de casă, o nouă locuinţă, un nou partener de viaţă sau un detergent la un preţ care este un adevă­rat chilipir.

Sistemul este întotdeauna acelaşi. Trebuie să ştiţi exact ceea ce căutaţi şi apoi să porniţi la treabă!

8. De ce consumatorii vor fi întotdeauna săraci. De câte ori apar nişte vânzări cu preţ redus într-un supermagazin, să zicem la hârtie igienică, consumatorul dă fuga şi îşi face o rezervă. Când sunt vânzări cu preţ redus la acţiuni, ceea ce cel mai adesea se numeşte o cădere sau o corec­ţie, consumatorul fuge de acolo. Când la supermagazin cresc preţurile, consumatorul cumpără din altă parte. Când cresc preţurile pe piaţa de acţiuni, atunci consu­matorul începe să cumpere.

9. Căutaţi unde trebuie. Un vecin şi-a cumpărat un apar­tament cu 100.000 de dolari. Eu am cumpărat unul identic, alături de al lui, cu 50.000 de dolari. Îmi spune că el aşteaptă să crească preţurile. Îi explic că profitul se face când cumperi, nu când vinzi. El a cumpărat prin intermediul unui adevărat agent imobiliar, dar care nu deţine proprietăţi. Eu am cumpărat de la departamen­tul de ipoteci nerăscumpărabile al unei bănci. Am plătit 500 de dolari pentru un curs unde am învăţat să pro­cedez astfel. Vecinul meu mi-a spus că 500 de dolari in­vestiţi într-un curs cu acest subiect e ceva mult prea costisitor. Mi-a spus că nu-şi poate permite şi că n-are nici timp. Aşa încât aşteaptă să crească preţurile.

10. Întâi caut pe cineva care vrea să cumpere şi apoi caut pe cineva care vrea să vândă. Un prieten căuta un anumit teren. Avea banii, dar n-avea timp. Am găsit o bucată de teren mai mare decât ceea ce vrea el să cumpere. L-am arvunit, mi-am sunat prietenul şi el a acceptat să ia o bucată. I-am vândut acea bucată, după care am cumpărat terenul. Am obţinut restul de teren gratuit. Morala acestei întâmplări: Cumpăraţi plăcinta şi tăiaţi-o bucăţi. Lumea în general caută ceea ce-şi poate permite, adică bucăţi mai mici. Ei cumpără doar o bucată de plăcintă, dar sfârşesc prin a plăti mai mult pentru mai puţin. Marile afaceri nu sunt pentru cei care nu au an­vergură în gândire. Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi, gândiţi în stil mare.

Cei care vând cu amănuntul fac reduceri la cantităţile mari, pur şi simplu pentru că cei mai mulţi oameni de afaceri ţin la cei care cheltuiesc în stil mare. Deci chiar dacă nu aveţi prea mulţi bani, puteţi gândi în stil mare. Cum compania mea urma să achiziţioneze calculatoare, mi-am sunat câţiva prie­teni şi i-am întrebat dacă nu vor şi ei să cumpere. Am mers la diverse firme, ne-am tocmit mult tocmai pentru că vroiam să cumpărăm atât de multe bucăţi. La fel am procedat şi cu acţiunile. Cei cu câştiguri neînsemnate rămân aşa pentru că gândesc meschin; acţionează singuri sau deloc.

11. Învăţaţi din istorie. Toate marile companii de la Bursă au început ca firme mici. Colonelul Sanders nu s-a îm­bogăţit decât după ce a pierdut totul şi asta când avea peste 60 de ani. Bill Gates a fost unul dintre cei mai bo­gaţi oameni din lume încă înainte să împlinească 30 de ani.

12. Fapta este întotdeauna mai de preţ decât pasivitatea.

Acestea sunt doar o parte dintre lucrurile pe care le-am făcut şi continuu să le fac pentru a detecta ocaziile. Cuvintele cele mai importante sunt „să faci” şi „a face”. Cum ele au fost repetate de atâtea ori în această carte, s-ar putea să vă deter­mine să treceţi la fapte înainte să primiţi răsplata financiară aşteptată. Acţionaţi chiar acum!

EPILOG

Cum puteţi plăti facultatea copilului

Cu doar 7.000 de dolari

Cum cartea se apropie de final şi urmează a fi publicată, aş vrea să vă împărtăşesc un ultim gând.

Principalul motiv pentru care am scris această carte a fost să vă furnizez informaţii pornind de la care să vă puteţi spori inteligenţa financiară pe care s-o folosiţi în rezolvarea nenu­măratelor probleme întâlnite în viaţa oricui. Fără o pregătire financiară, mult prea des folosim formula standard de viaţă, adică muncitul din greu, economisitul, împrumutatul şi pla­ta unor impozite excesive. Astăzi avem nevoie de informaţii mai bune.

Folosesc povestea care urmează ca un exemplu final refe­ritor la o problemă financiară cu care se confruntă multe ti­nere familii în ziua de azi. Cum vă puteţi permite o şcoală bună pentru copii, asigurându-vă totodată şi pensia? Acesta este un exemplu de folosire a inteligenţei financiare în loc de a munci din greu pentru a atinge acelaşi obiectiv.

Un prieten de-al meu se plângea într-o zi cât de greu i-a fost să strângă bani pentru facultatea copiilor. El depunea lu­nar 300 de dolari într-un fond mutual şi reuşise să strângă deocamdată 12.000 de dolari. El estima că ar fi avut nevoie de 400.000 de dolari pentru cei patru copii ai săi. Mai avea încă 12 ani la dispoziţie, având în vedere că băieţelul cel mare avea doar 6 ani deocamdată.

Ne aflam în anul 1991 şi piaţa imobiliară era foarte proas­tă în Phoenix. Toată lumea îşi vindea casele. I-am sugerat colegului meu de clasă să cumpere o casă cu o parte din banii din fondurile sale mutuale. Ideea 1-a mirat şi am început să discutăm această posibilitate. Principala lui grijă era că nu are credit în bancă pentru a cumpăra încă o casă, având în vedere că abia şi-1 prelungise pe cel existent. L-am asigurat că există şi alte posibilităţi decât prin Bancă de a finanţa o proprietate.

Vreme de două săptămâni am căutat o casă care să cores­pundă tuturor criteriilor dorite. Aveam de unde alege, aşa încât chiar ne-a amuzat ideea. În sfârşit am găsit una cu 3 dor­mitoare şi 2 băi într-un cartier foarte elegant. Proprietarul fusese restructurat şi trebuia să vândă pentru că urma să se mute cu familia în California, unde îşi găsise altă slujbă.

El dorea 102.000 de dolari, dar i-am oferit doar 79.000. A acceptat imediat. Pe casă era ceea ce se numeşte un împru­mut necalificat, ceea ce însemna că şi un vagabond putea să o cumpere fără aprobarea băncii. Proprietarul datora 72.000 de dolari, aşa încât prietenul meu n-a trebuit să scoată decât 7.000, diferenţa de preţ între ceea ce datora şi suma pe care o cumpărase. De îndată ce proprietarul s-a mutat, prietenul meu a scos casa la închiriat. După ce s-au plătit toate cheltu­ielile, inclusiv ipoteca, a continuat să bage în buzunar câte 125 de dolari pe lună.

Planul său era să ţină casa 12 ani şi să achite ipoteca mai rapid, adăugind la plată cei 125 de dolari pe lună. Am calcu­lat că în 12 ani mare parte din ipotecă va fi plătită şi că ar câştiga net 800 de dolari pe lună după ce ajunge la facultate primul copil. Ar mai putea şi să vândă casa în cazul în care i-ar creşte valoarea.

În 1994 piaţa imobiliară s-a schimbat dintr-odată în Phoenix şi i s-au oferit pe aceeaşi casă 156.000 de dolari de către chiar chiriaşul care locuia acolo şi căruia îi plăcuse. Din nou m-a întrebat ce părere am şi evident i-am spus să vândă profitând de legea de amânare a impozitului nr. 1031.

Se alesese brusc cu aproape 80.000 de dolari de care putea profita. Mi-am sunat un alt prieten din Austin, Texas, care i-a transferat banii într-un depozit. După trei luni a început să primească cecuri de aproape 1.000 de dolari pe lună venit pe care i-a băgat la loc în fondurile mutuale pentru facultate, fonduri care acum creşteau mult mai rapid. În 1996, depo­zitul a fost vândut şi s-a ales cu un cec în valoare de 330.000 de dolari, care din nou a fost investit într-un alt proiect care i-a adus 3.000 de dolari pe lună venit, bani care au intrat tot în fondurile mutuale pentru facultate. Acum este foarte în­crezător că obiectivul lui va fi uşor de atins, respectiv cei 400.000 de dolari, şi nu i-au trebuit decât 7.000 ca să înceapă şi puţină inteligenţă financiară. Copiii îşi vor putea permite să studieze la facultatea pe care o doresc, iar celelalte active de la firma sa vor sta la baza pensiei sale. Ca urmare a aces­tei strategii de investiţie reuşită, va putea ieşi la pensie mai devreme.

Vă mulţumesc că aţi citit această carte. Sper că v-a oferit nişte informaţii utile în folosirea puterii banilor care să mun­cească pentru voi. Actualmente avem nevoie de o şi mai mare inteligenţă financiară pentru a supravieţui. Ideea că trebuie bani pentru a face bani este un tip de gândire financiară proprie celor neexperimentaţi. Asta nu înseamnă că nu sunt inteligenţi, dar nu au învăţat arta de a face bani.

Banii sunt o simplă idee. Dacă vreţi mai mulţi bani, schimbaţi-vă modul de gândire. Orice persoană care a reuşit prin sine însăşi a început cu puţin, dar cu o idee pe care a trans­format-o în ceva măreţ. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul in­vestiţiilor. Trebuie doar câţiva dolari pentru început şi ei se pot transforma într-o sumă impresionantă. Am cunoscut foarte mulţi oameni care îşi petrec viaţa în căutarea marii afa­ceri sau strângând o mulţime de bani ca să facă marea afacere, dar după părerea mea asta e o prostie. Mult prea des am văzut investitori neexperimentaţi punându-şi totul într-o sin­gură afacere şi pierzând mare parte rapid. Or fi fost nişte oameni muncitori, dar categoric nu erau nişte buni inves­titori.

Pregătirea şi înţelepciunea în privinţa banilor sunt extrem de importante. Apucaţi-vă devreme de treabă. Cumpăraţi-vă o carte. Mergeţi la un seminar. Exersaţi. Începeţi cu puţin. Am transformat 5.000 de dolari într-un milion producând şi un circuit financiar de 5.000 de dolari pe lună în mai puţin de şase ani. Dar am început să învăţ de copil. Vă sfătuiesc să învăţaţi pentru că nu e chiar aşa de greu. De fapt e chiar des­tul de uşor, odată ce începe să vă intereseze subiectul.

Sper că mesajul meu este limpede. Ceea ce aveţi în min­te determină ceea ce aveţi în mână. Banii sunt doar o idee. Există o carte nemaipomenită care se numeşte „De la idee, la bani” (de Napoleon Hill, Editura Curtea Veche, 1998). Titlul, după cum vedeţi, nu este „Munceşte din greu şi îmbogăţeşte-te”. Învăţaţi să puneţi banii să muncească din greu pentru voi şi veţi avea o viaţă mai uşoară şi mai fericită. În ziua de azi, nu încercaţi să evitaţi riscurile, ci încercaţi să fiţi deştepţi.

CUPRINS

Mulţumiri                                                                                                  3

Introducere: Există o cerinţă                                                                              4

LECŢII

Capitolul 1: Tată bogat, tată sărac                                                         10

Capitolul 2: Lecţia 1 - Cei bogaţi nu muncesc pentru bani                              14

Capitolul 3: Lecţia 2 - De ce trebuie predat alfabetul financiar          31

Capitolul 4: Lecţia 3 - Vezi-ţi singur de afacerea ta                                          45

Capitolul 5: Lecţia 4 - Istoria impozitelor şi puterea companiilor        50

Capitolul 6: Lecţia 5 - Cei bogaţi inventează banii                                56

Capitolul 7: Lecţia 6 - Munciţi ca să învăţaţi, nu munciţi pentru bani 67

ÎNCEPUTURI

Capitolul 8: Depăşirea obstacolelor                                                        74

⇐ Предыдущая1234567

Поделиться: